Europa are nevoie de cel puțin două milioane de doctori. Vestul caută medici în România sau în Africa de Nord
După mai bine de doi ani de la o pandemie care a decimat personalul medical, atât managerii din domeniul sănătăţii, cât şi guvernele se străduiesc să adune cât de cât forţa de muncă.
Deficitul de aproximativ 2 milioane de medici se resimte acut pe întreg continentul
Aproape 7 milioane de persoane din Franţa nu au un medic de familie care să le îndrume. Din punct de vedere geografic, 30% din populaţia ţării locuieşte într-o regiune cu acces deficitar la medicii de familie. Iar perspectivele sunt sumbre.
În prezent, în Franţa sunt mai mulţi medici de familie care se pensionează decât cei noi care îşi deschid un cabinet.
Numărul medicilor de familie a scăzut deja cu 5,6% între 2012 şi 2021. Iar următorul deceniu va fi deosebit de dificil:
Deşi numărul de medici formaţi a crescut în ultimii ani, iar guvernul a eliminat recent plafoanele privind locurile la şcolile de medicină, aceste cifre nu vor reconstrui forţa de muncă suficient de repede.
În Grecia, personalul de prim-ajutor trage un semnal de alarmă cu privire la timpii mai lenţi de răspuns la urgenţe din cauza lipsei de angajaţi.
Anglia duce lipsă de zeci de mii de asistente medicale, raportând un număr record de posturi vacante. În Finlanda, asistentele medicale se află în fruntea listei meseriilor care se caută cel mai mult. Maternităţile din Portugalia se luptă să rămână deschise, tot din cauza lipsei de medici.
Sarada Das, secretar general al Comitetului Permanent al Medicilor Europeni (CPME), o organizaţie care îi reprezintă pe medicii din întreaga Europă, spune că există percepţia că medicina nu mai oferă o carieră atractivă, din mai multe motive, inclusiv violenţa la locul de muncă şi epuizarea.
Sunt factori care fac dificilă atât recrutarea, cât şi păstrarea personalului. Această realitate ameninţă deja longevitatea carierei celor mai tineri medici din Europa.
Mulţi medici începători fie au plecat, fie se gândesc să plece din domeniu din cauza epuizării şi a problemelor de sănătate mintală.
Situaţia este critică, iar Asociaţia Europeană a Medicilor Juniori (EJD) avertizează asupra colapsului iminent al asistenţei medicale.
Tragedia Europei este că această criză, care a fost anticipată, putea fi prevenită, Europa se bazează de mult timp ca soluţie de rezervă pe personal sanitar străin, venit din ţări cu venituri mai mici.
Centrul Le Vigan din Franța, de exemplu, au angajat chiar şi o firmă internaţională de recrutare care să îi ajute să găsească un coleg în România sau în Africa de Nord, scrie Politico.eu.