Un sondaj Eurobarometru arată că mai puțin de jumătate dintre românii care călătoresc în UE își cunosc drepturile de pasageri.
Comisia Europeană a făcut publice, luni, rezultatele Eurobarometrului. Astfel, 42% dintre cetățenii români care au călătorit cu avionul, cu trenul pe distanțe lungi, cu autocarul, vaporul sau feribotul în ultimele 12 luni știu că UE a instituit drepturi pentru pasageri.
Media la nivelul Uniunii Europene este de 43%.
„Uniunea Europeană este singura zonă din lume unde cetățenii sunt protejați printr-un set complet de drepturi ale pasagerilor. Totuși, aceste drepturi trebuie să fie mai bine cunoscute și mai ușor de înțeles și de aplicat. Normele noastre ar trebui, de asemenea, să ofere mai multă securitate juridică pasagerilor și industriei. Din aceste motive, Comisia a propus modernizarea drepturilor pasagerilor aerieni și feroviari. Acum este rândul Consiliului și al Parlamentului European, care trebuie să ajungă rapid la un acord privind aceste drepturi, pentru a asigura faptul că persoanele care călătoresc în UE sunt protejate în mod eficient”, a declarat Comisarul pentru transport, Adina Vălean.
Sondajul a fost efectuat între 19 februarie și 4 martie 2019 și a implicat intervievarea a 27 973 de cetățeni din UE.
„Drepturile pasagerilor sunt definite la nivelul UE. Ele sunt aplicate de către furnizorii de servicii transport, iar asigurarea respectării lor revine organismelor naționale. Disparitățile dintre practicile naționale pot face dificil ca pasagerii să aibă o imagine clară asupra a ceea ce trebuie să facă și cui să se adreseze, mai ales în condițiile în care pasagerii adesea traversează mai multe frontiere din UE”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.