Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici este criticat dur chiar din interiorul PSD după ce a propus ca accesul la serviciile medicale publice să fie făcut în funcție de plata CASS.
Deputatul social-democrat Petre Florin Manole a precizat, într-o postare pe Facebook, că nu va susține niciodată o astfel de măsură care, în opinia sa, ar duce la accentuarea inegalității dintre săraci și bogați.
”Ministrul Eugen Teodorovici greșește în legătură cu pachetele de servicii de sănătate diferenţiate, în funcţie de cuantumul cotizației pentru sănătate.
În primul rând, o astfel de măsură este greșită din perspectivă economică și socială. Ea conduce la accentuarea inegalității dintre săraci și bogați și la instituirea unui sistem de sănătate discriminatoriu. Deschidem un drum către o societate divizată. Unde vom ajunge; școli separate pentru bogați și săraci, străzi pe care circulă doar cei cu venituri mai mari pentru că, nu-i așa, contribuie mai mult?
În al doilea rând, la o lectură a Constituției, România este stat de drept, democratic şi social (art. 1 alin. 3). Pentru a da sens dimensiunii sociale a statului român, o serie de drepturi și libertăți au fost reglementate, printre care și dreptul la ocrotirea sănătății (art 34).
În al treilea rând, Legea sănătății spune și ea că România are un sistem de servicii de sănătate bazat pe principiile echității, universalității și solidarității, nu pe principiul cenzitar.
Nu în ultimul rând, ideile lansate de domnul ministru astăzi contravin principiilor de bază ale social democrației, principii pe care noi ar trebui să le promovăm. PSD, partid aflat la guvernare, a primit un mandat de la votanții săi să aducă mai multă prosperitate cetățenilor, să elimine diferențele uriașe, inechitățile din cadrul societății și să proteje drepturile înscrise în Constituție.
În ceea ce mă privește, în calitatea mea de parlamentar social-democrat, nu voi susține niciodată o astfel de măsură”, a scris Manole pe Facebook.
Critici dure pentru propunerea lui Teodorovici au venit și din partea deputatului PSD Gabriel Petrea, președinte al Tineretului Social Democrat. Acesta a calificat drept inacceptabilă ideea de a introduce accesul diferențiat la serviciile de sănătate.
”Accesul diferentiat la serviciile de #sanatate in functie de contributii, este complet inacceptabil. O astfel de initiativa intra in evidenta contradictie cu Constitutia Romaniei, care garanteaza #drepturi egale pentru cetateni (art 16) si dreptul la ocrotirea sanatatii (art 34) si care consfinteste ca Romania este stat social (art 1, alin 3). Mai mult decat atat, astfel de idei sunt in flagranta opozitie cu ideile social-democrate pe care noi trebuie sa le aparam. Mandatul nostru, ca parlamentari sau guvernanti, este de a aduce mai multa #prosperitate, mai multe drepturi si o viata mai buna pentru cetateni, nu de a genera si mai multe diferente si inegalitati intr-o societate si asa inegala si nedreapta”, a scris Gabriel Petre pe Facebook.
Ministrul Finanțelor a declarat vineri că pachetele de sevicii medicale ar trebui să fie diferențiate în funcție de contribuția la asigurările de sănătate.
”În funcție de cât plătești pe CASS, să ai făcute mai multe variante, pachetul 1, pachet de bază, ai un alt venit la care se plătește CASS, deci implicit o contribuție mai mare, atunci ai al doilea pachet, cu alt tip de servicii, ăsta cred că e sistemul logic”, a declarat Eugen Teodorovici. (Detalii AICI)