Eugen Teodorovici, replică dură pentru Klaus Iohannis: Să se poziționeze față de ceea ce se întâmplă în justiție
Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici i-a dat o replică dură președintelui Klaus Iohannis, după ce șeful statului le-a cerut guvernanților să spună clar dacă există bani pentru plata pensiilor și salariilor în acest an.
Într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, Teodorovici a susținut că președintele nu are atribuții legate de politica fiscală și l-a somat pe șeful statului să se ocupe de alte probleme, cum ar fi cele din justiție.
”Avem o absorbție de 17.02% a fondurilor europene. Îi fac o observație domnului președinte Iohannis, cred că a fost dezinformat, să abordeze altfel aceste subiecte. Rugămintea e să putem fi lăsați să facem ce am promis. Am căutat să văd care sunt atribuțiile președintelui, dacă sunt corelate de politica fiscală. Eu nu am găsit nicăieri. Înțeleg, prin baza articolul 80 din Constituție, are în principal atribuția să asigure buna funcționare a autorităților publice. Așteptăm un răspuns la următoarea întrebare: aș dori să văd foarte clar modul în care se poziționează față de ceea ce se întâmplă astăzi în justiție. Atâta timp cât avem oameni care au stat în închisoare nejustificat, trebuie să schimbăm legile. Nu văd o poziție. Văd atacuri nejustificate. PSD și ALDE au arătat că pot. Până nu primesc un răspuns la această întrebare, nu putem să discutăm de nimic altceva”, a declarat Eugen Teodorovici.