Eugen Nicolăescu (PNL): Poziţia preşedintelui României este legitimă. Viitorul Cod Fiscal ar putea să producă mai mult rău decât bine

Eugen Nicolăescu (PNL): Poziţia preşedintelui României este legitimă. Viitorul Cod Fiscal ar putea să producă mai mult rău decât bine
Foto: gazetabt.ro

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, că decizia preşedintelui Iohannis de a cere reexaminarea Codului Fiscal este legitimă şi semnalează societăţii că am putea avea o problemă în România, scrie Mediafax.

„Poziţia preşedintelui României este legitimă şi semnalează societăţii că am putea avea o problemă în România. PNL a atenţionat, încă din timpul dezbaterilor, că în condiţii de neperformanţă economică, viitorul Cod Fiscal ar putea să producă mai mult rău decât bine”, a afirmat Eugen Nicolăescu.

Deputatul PNL a mai afirmat că dacă vor exista probleme în urma aplicării Noului Cod Fiscal, responsabilitatea aparţine exclusiv guvernului Ponta.

„Creşterea economică, în general, are două motoare: consumul şi investiţiile. Codul Fiscal, în forma pe care noi o dicutăm acum, în general, promovează consumul şi, atunci, sigur că îţi pui problema dacă consecinţele creşterii consumului pot fi absorbite de celelalte componente pe care România ar fi trebuit să le realizeze. Când toate investiţiile sunt tăiate, ne punem problema, oare, creşterea consumului nu ar putea să producă, de această dată, o economiei prociclică? Adică, să ne întoarcem la crizele economice din 2008, 2009?”, a mai susţinut Nicolăescu.

Potrivit lui Nicolăescu, probabil la 1 septembrie vor începe dezbaterile privind cererea de reexaminare a Codului Fiscal.

Președintele Klaus Iohannis a retrimis Codul fiscal în Parlament pentru reanalizare, la o lună de când a fost trimis spre promulgare. (Detalii AICI)

În elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate”, subliniind că „măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie”.

Astfel, noul Cod fiscal ar putea fi pus în aplicare după o analiză a întregului set de măsuri  fiscale și bugetare asupra construcției bugetului general consolidat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`