Eugen Nicolăescu: Alocația pentru copii trebuie să fie egală, indiferent de veniturile părinţilor. Este un drept constituțional
Viceliderul PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, în cadrul unui interviu la postul de radio RFI, că alocația pentru copii trebuie sp fie egală, indiferent de veniturile părinților, pentru că aceasta este un drept al copilului și nu al familiei.
„O alocaţie pentru copii trebuie să fie o alocaţie prevăzută de Constituţie, adică egală, universală, pentru toţi copiii din această ţară, care au dreptul să fie sprijiniţi de stat, indiferent cine sunt părinţii lor, ce venituri au părinţii lor şi aşa mai departe (…). Cred că este o prostie, ca să nu mă exprim mai dur”, a spus Nicolăescu.
De altfel, viceliderul PNL critică demersul Ministrului Muncii, Rovana Plumb, care spunea joi, că va cere Curții Constituționale lămuriri legate despre dreptul de a oferi alocații diferențiat, în funcție de veniturile familiei.
„Doamna ministru Rovana Plumb vrea să solicite consultanţă Curţii Constituţionale. Sunt foarte surprins că un om cu atâta experienţă politică nu cunoaşte Constituţia şi reglementările legale. Curtea Constituţională nu este organ care face consultanţă pentru cine se năzare”, a spus viceliderul PNL.
Deputatul PNL crede că „toată lumea ştie că în Constituţie sunt prevăzute drepturi şi libertăţi cetăţeneşti fundamentale. Una dintre ele este aceea privind sprijinirea copilului. Dacă dreptul este universal şi este egal pentru toţi cetăţenii, atunci cred eu că şi alocaţia de stat pentru copii trebuie să aibă această amprentă prevăzută de Constituţie”.
„Atunci când s-a pus problema revizuirii Constituţiei şi mai ales în ultimele luni, noi le-am solicitat celor de la PSD să reluăm discuţiile de la principii fundamentale şi evident de la drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, cum sunt ele în Constituţie, dacă au sau n-au toate prevederile necesare ca ele să fie uşor aplicabile. Această poziţie a PSD-ului de acum ne dovedeşte că noi am avut dreptate, că poziţia noastră a fost corectă. Când cineva vine şi interpretează în acest fel ciudat prevederile constituţionale, mi se pare că nu se urmăreşte decât un scop strict, strict, strict electoral, pentru un anume electorat, pentru că PSD-ul cred că are în acest moment probleme de imagine în rândul electoratului şi vrea să şi-l recâştige„, afirmă liberalul.
Premierul Victor Ponta consideră că ideea unei alocații egale pentru toți copiii este una nepractică deoarece ar trebui să existe o diferențiere în funcție de venitul părinților. El a mai declarat că ar fi preferat urcarea alocațiilor peste 84 de lei pentru copiii ai căror părinți au venituri mici și să nu o dubleze pentru cei ai căror părinți au venituri suficiente.
Deputații au aprobat în urmă cu o săptămână un amendament al PNL privind dublarea alocațiilor pentru copii. La acea vreme, Ponta a spus că guvernul, implicit partidul din care face parte, susține majorarea, dar inițiatorii nu au indicat sursa de finanțare. Ulterior, Ludovic Orban a arătat un tabel cu distribuția voturilor, care indica faptul că doar 5 pesediști au votat favorabil, iar Victor Ponta nu a votat deloc. (Detalii AICI)