Mandatul vicepreședintelui cu rang de secretar de stat al Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, încetează la cerere, potrivit unei decizii a premierului interimar Mihai Fifor, publicată joi în Monitorul Oficial.
Însă, Constantin-Florin Mituleţu-Buică va exercita atribuţiile de secretar general al AEP până la ocuparea postului, în condiţiile prevăzute de lege, scrie Știripesurse.
Totodată, potrivit unei alte decizii a premierului interimar Fifor publicată joi în Monitorul Oficial, s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu al secretarului general al AEP, Csaba Tiberiu Kovacs, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, începând cu data de 18 ianuarie 2018.