Este bună sau nu, pentru sănătate, slănina cu ceapă? Explicațiile medicului Vlad Ciurea

Publicat: 15 02. 2024, 19:51
Actualizat: 15 02. 2024, 19:52
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Medicul Vlad Ciurea, unul dintre cei mai reputați neurochirurgi de la noi din țară, a fost invitat în podcastul lui Damian Draghici, acolo unde a vorbit despre cât de sănătoasă este, de fapt, combinația de slănină cu ceapă.

Care este cantitatea pe care medicii o recomandă a fi consumată

Neurochirurgul Vlad Ciurea susține că în cazul consumului de slănină, la fel ca în cazul tuturor alimentelor, este extrem de importantă cantitatea.

„Noi trebuie să mâncăm, în special, ce am învățat să mâncăm în copilărie. Acele prime elemente se implementează în celule noastre și cer. Degeaba ardeleanului eu îi duc pe masă cele mai formidabile feluri de pește, de fructe de mare, că ardeleanul zice: No, apoi pentru mine cel mai bun pește e porcul!

Nu poți, pentru că schimbi structura. Este foarte greu, mai trebuie o generație ca să ne educăm, iar noi de aici mâncăm într-un anumit fel. E foarte greu să schimbi alimentația. În primul rând, alimentația sănătoasă pe care o știm și o credem este alimentația pe care o cere organismul și suntem, mai mult sau mai puțin, sclavii acestei alimentații.

Răspunsul este: un echilibru. Să știm ce ne face rău! Tuturor ne place slana cu ceapă. Tuturor! Dar totul cu măsură! Acesta este răspunsul, să ții lucrurile în echilibru! Și să știi clar, că și vârsta contează, că la o anumită vârstă arzi mai mult, la alta mai puțin”, a declarat medicul.

Cum poți avea o viață sănătoasă și armonioasă

Dincolo de alimentația pe care o oferim organismului nostru, reputatul medic confirmă adevărul teoriei că lucrurile simple ne fac fericiţi și dezvăluie câteva dintre obiceiurile sale, care îl ajută să aibă un stil de viaţă sănătos.

„Fac tot posibilul ca la 21:45 să opresc televizorul, să iau o carte frumoasă, de călătorii, de aventuri, de poveste, cu geamurile cât mai deschise şi să încerc să dorm. Şi se poate. Fără somnifer şi fără alte lucruri. Se poate, se poate, se poate.

Dimineaţa, ora de trezire la mine este 5:30. Iar dacă mergeţi într-o vacanţă, faceţi tot posibilul să lăsaţi telefoanele, mailuri, să lăsaţi toate aceste suprasolicitări care vin din afară şi care vă conturbă creierul. O solicitare, de exemplu de la serviciu, într-o insulă grecească, îţi conturbă tot şi tot nu o rezolvi şi ţi-ai stricat vacanţa respectivă. S-a inventat weekendul. Folosiţi-l. S-a inventat concediul. Folosiţi-l. S-a inventat relaxarea. Folosiţi-o. S-a inventat pădurea. Încă mai avem păduri. Vă rog să le folosiţi.

Eu beau două pahare de apă dimineaţa. Apă plată la temperatura camerei. Se deschide geamul cât mai larg. Se fac mişcări de înviorare. Sunt obligatorii. Şi atunci organismul se pune în mişcare încet, iar lucrurile făcute treptat. Acel duş de dimineaţa trebuie făcut încet. Acea cafea de dimineaţa trebuie băută încet. Eu nu sunt de acord cu ţigara de dimineaţa, dar nu sunt fumător. Şi când eram, nu prea era de dimineaţă. Micul dejun trebuie făcut şi mâncat. De aia se numeşte micul dejun.

Cum să dai drumul la locomotivă, dacă tu nu îi dai suportul? Ca la o maşină. Nu îi dai benzină, dar vrei să fugă. Trebuie să facem lucrurile încet, să avem timp pentru fiecare. Fiecare amănunt din viaţa noastră contează enorm ca să pui creierul în mişcare şi să funcţioneze cum trebuie”, a spus Vlad Ciurea, la Antena 3.