După TIMBRE, Simona Halep va avea și ESPLANADĂ! Firea vrea să facă uitate HUIDUIELILE de pe Arena Națională și vrea să schimbe numele unui important parc din centrul Capitalei (FOTO)
După emisiunea de mărci poștale cu Simona Halep, campioana de la Wimbledon ar putea avea și o esplanadă care să îi poarte numele.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va avea pe ordinea de zi a ședinței din 31 iulie un proiect privind atribuirea denumirii de Esplanada Simona Halep unui spațiu public din Capitală.
Esplanda Simona Halep ar urma să fie la intersecția dintre Piața George Enescu/Calea Victoriei, Strada Episcopiei și Strada Benjamin Franklin, în sectorul 1 al Bucureștiului.
Inițiativa aparține primarului general Gabriela Firea, după triumful Simonei Halep la turneul de la Wimbledon.
„Având în vedere că Simona Halep e prima jucătoare din România care a câștigat în 2019 turneul de Mare Șlem de la Wimbledon, supun spre dezbatere și aprobare Consiliului General al Municipiului București Proiectul de hotărâre privind atribuirea denumirii de Esplanada SIMONA HALEP spațiului public situat la intersecția dintre Piața George Enescu/Calea Victoriei, Strada Episcopiei și Strada B. Franklin, sector 1, București”, se arată în proiectul inițiat de primarul general al Capitalei, potrivit digi24.ro.
Conform informațiilor din proiectul de hotărâre, viitoarea Esplanadă Simona Halep se află pe locul actualului Parc al Ateneului.
Simona Halep a câștigat acum două săptămâni turneul de la Wimbledon, iar săptămâna trecută a prezentat pe Arena Națională o copie a trofeului, în uralele a aproximativ 30.000 de români.
Evenimentul a fost organizat de către Primăria Capitalei și Federația Română de Tenis, așa cum s-a întâmplat și în vara anului trecut, după ce Simona Halep a câștigat turneul de la Roland Garros.
Atunci, Gabriela Firea a urcat pe scenă, pe Arena Națională, și a fost huiduită de miile de spectatori din tribune.
Anul acesta, Firea a preferat să nu mai dea ochii cu bucureștenii veniți s-o aplaude pe marea noastră campioană.
Vineri, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a introdus în circulaţie, prin intermediul companiei Romfilatelia, un timbru poştal dedicat Simonei Halep, pentru „a onora seria performanţelor unei mari jucătoare de tenis şi, în special, a cuceririi titlului de la Wimbledon din 13 iulie 2019” (Detalii AICI).