Episcopul Huşilor arată cu degetul spre PSD pentru eșecul referendumului: Ura faţă de un PARTID e mai intensă decât dragostea faţă de familie

Publicat: 10 10. 2018, 13:04

Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcop al Hușilor, este de părere că eșecul referendumului arată că ura faţă de un partid a fost mai intensă decât dragostea faţă de familie”.

La fel ca și purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, părintele Ignatie consideră că una dintre cauzele eșecului la referendum e asocierea cu Dragnea. (Detalii AICI)

Episcopul Hușilor a declarat pentru Agerpres că „maşinăria de propagandă a progresiştilor” a fost una mai abilă şi eficientă și astfel se explică prezența la vot atât de mică.

„În primul rând, referendumul a fost invalidat pentru că maşinăria de propagandă a progresiştilor a fost mult mai abilă şi mai eficientă. Biserica nu deţine, din păcate sau din fericire, reflexul de a gestiona corect şi în timpi reali toate minciunile, distorsionările şi calomniile grosolane care au curs, în săptămânile trecute, pe albia dezbaterilor publice. De departe, cheia ‘succesului’ a fost asigurată de anexarea ideologică a referendumului la politică, la unul dintre partidele actuale, precum şi la frica iluzorie că prin vot vor fi modificate şi alte articole din Constituţie, fapt care s-a soldat cu formarea unui contingent de indecişi sau decişi să nu participe la vot. Cu alte cuvinte, ura faţa de un partid a fost mai intensă decât dragostea faţă de familie, de valorile tradiţionale”, a spus episcopul Huşilor.