Epidemiologul Octavian Jurma, despre carantinare: „Încercăm să frânăm un camion”

Epidemiologul Octavian Jurma, despre carantinare: „Încercăm să frânăm un camion”

Medicul și cercetătorulOctavian Jurmaeste de părere că ultimele măsurile de restricție anunțate de Guvern au fost luate cu o întârziere de o lună. Din acest motiv va fi o creștere accelerată a cazurilor de infectare.

”Am repetat în toată Europa aceleași greșeli din primul val”

Epidemiologul Octavian Jurmasusține că răspunsul autorităților a fost corect în primul val al crizei sanitare de coronavirus, dar întârziat în cel de-al doilea, care a lovit cu putere toate statele membre ale Uniunii Europene (UE).

„La felul cum a debutat această săptămână avem o accelerație crescută, am avut câteva luni în care epidemia a început să scadă ca urmare a măsurilor, însă pandemia s-a accelerat și a recuperat complet impulsul pierdut, astfel că orice măsură care s-a luat până acum a fost complet înghițită de epidemie”,a declarat Octavian Jurma, într-o intervenție la un post de televiziune.

Mai mult decât atât, specialistul susține că modul în careepidemiologii au comunicatcu oamenii ar fi fost „inhibat” de autorități.

„Ca să fiu franc, nu s-au alarmat destul și nu s-au alarmat la timp. Rolul autoritățiloir e să depisteze din timp o problemă de genul acesta, oamenii nu au uneltele necesare să monitorizeze astfel de creștere de asta avem INSP și alte institute, inclusiv cercetători independenți ca mine care monitorizează și avertizează din timp. Faptul că nu se iau măsurile necesare atunci când apar aceste avertismente sau mai rău că se inhibă comunicarea dinspre INSP cum s-a întâmplat după circul acela cu Prefectura de la București și cu indicatorii, acesta nu este un semn bun.

A devenit foarte clar încă din data de 18 octombrie, când rezultatele din Israel au început să devină vizibile că măsurile dure sunt necesare și în al doilea val, așa cum au fost necesare în primul. Am repetat în toată Europa aceleași greșeli din primul val. România, în primul val a luat măsuri dure și la timp, prin urmare noi nu am avut aproape deloc primul val, când ne uităm acum pe curbă nici măcar nu se mai vede în comparație cu cel de-al doilea, dintr-un motiv foarte ciudat pe care eu personal nu reușesc să-l înțeleg, în al doilea val ne-am hotărât să luăm măsuri în urma Europei, nu înaintea ei astfel încât am ajuns în această situație.

Ce se putea face, exact măsurile care au fost anunțate pentru astăzi ar fi trebuit să intre în vigoare cam cu o lună în urmă, ca atunci ar fi avut impactul pentru că ar fi căzut pe un fond descendent și atunci am fi putut să frânăm epidemia cu încercăm să frânăm un camion, dar punem piciorul pe frână doar o dată pe săptămână”, a mai spus Octavian Jurma, conform Pro TV.

Bilanț sumbru în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, vineri, 06 noiembrie,10.260 de cazuri noi de COVID-19depistate la nivel național. Este cel mai mare număr de cazuri depistate într-o singură zi. Bilanțul total a ajuns astfella 287.062, dintre care 195.971 persoane vindecate.

Potrivit autorităților, Capitala a contabilizat 629 îmbolnăviri nou confirmate.

Într-un acest top negativ, municipiul București este urmat de județele Timiș – 665 de noi cazuri, Sibiu – 416, Brașov – 412 și Cluj – 722 de cazuri noi.

De menționat este că în prezent doar trei județe se mai găsesc cu o incidență de sub 1,5 cazuri la mia de locuitori: Vrancea, Tulcea, Olt.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)