Emoții pentru absolvenții de liceu: Luni încep probele scrise de la bacalaureat
Emoții mari pentru elevii claselor a 12-a. Aproximativ 145.000 de absolvenţi de liceu susţin examenul de bacalaureat în prima sesiune. Cei care au trecut de probele orale mai au încă un hop: examenul scris. Tinerii susţin luni proba scrisă la Limba română, informează B1 TV.
Marți, doar unii elevi vor susține proba la Limba maternă, iar miercuri se vor întoarce în sălile de clasă pentru proba obligatorie a profilului.
Vineri este programată proba la alegere a profilului şi specializării.
Rezultatele finale se vor afişa pe 10 iulie.
Candidații trebuie să respecte o serie de reguli dacă nu doresc să fie eliminați din sala de examen. Astfel, nu pot avea asupra lor orice fel de lucrari care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Le este interzis de asemenea să introducă în sălile de examen ghiozdane, sacoșe sau poșete. Elevii le vor lăsa în sala de depozitare stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.