Emisiunea ”Condamnații” prezintă cazurile a doi tineri închiși pentru tâlhărie și alte violențe (VIDEO)
Adriana Stoicescu a prezentat în emisiunea ”Condamnații” cazurile a doi tineri condamnați la închisoare pentru tâlhărie și alte violențe.
Andrei Lupu avea puțin peste 22 de ani când a jefuit pentru prima dată o benzinărie. Avea la el un pistol de jucărie și o eșarfă pe față, precum haiducii de altădată. A furat pentru că își cheltuise toți banii din salariu pe băutură.
#DIRECT_ONE_usuyt5#
Își aduce aminte că era un adolescent rebel care nu asculta vreun sfat. Avea 18 ani când a fost arestat pentru o serie de fapte comise la 15 ani. Era în clasa a XII-a când a fost arestat pentru tâlhărie, viol și alte fapte cu violență.
”Despre închisoare mare lucru nu știam. Doar ce am văzut la televizor. Dar s-a dovedit că nu este chiar așa cum este la televizor. Am fost condamnat la nouă ani pentru mai multe fapte, printre care tâlhărie, loviri și alte violențe. Am primit o pedeapsă de cinci ani, un spor de contopire de patru ani și am ajuns la nouă ani. Nu îmi lipsea nimic. Pur și simplu eram într-un anturaj în care asta se făcea și simțeam nevoia de tot mai mulți bani”, a povestit Andrei Lupu.
Marian Mihail Mușat este coleg cu Andrei, la închisoarea Colibași. El a ajuns în pușcărie după ce, împreună cu un prieten, a jefuit mai multe benzinării și magazine în Cehia.
”Am ajuns aici din prostie. Am săvârșit tâlhării pentru care am ajuns la închisoare. Am rămas fără bani într-o zi și am mers și am tâlhărit o benzinărie. Am făcut bani ușor și am mers și am mai tâlhărit una și încă una și am ajuns la închisoare”, a spus Marian Mihail Mușat.
Ediția integrală a emisiunii ”Condamnații”, din 2 ianuarie, poate fi vizionată AICI