Medicul Emilian Imbri a declarat, marți seară, în emisiunea „Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire, că el crede că orice măsură anti-Covid care s-ar aplica în țările din jurul nostru nu se mai poate aplica în România.
Acesta a vorbit despre eventuale măsuri mai dure împotriva răspândirii pandemiei de coronavirus.
„România a aplicat măsurile dure încă de la început, din martie anul trecut. A fost apoi o reacție violentă din partea mass mediei și a unei părți a instituțiilor statului care au hotărât să sau au crezut de cuviință că încălcăm drepturile liberei circulații, opiniei, purtatul sau nepurtatul măștii și așa mai departe și ne-am speriat. Ne-am speriat în așa măsură încât, în momentul de față, în România nu se mai pot aplica măsuri. Sunt pe hârtie, vor fi pe hârtie, vor fi decrete, vor fi ordine, vor fi hotărâri de guvern care nu vor fi luate în seamă pentru că populația României este o populație liberă, o populație care glumește, care râde, care își dorește libertatea și cred că orice s-ar aplica în țările din jurul nostru nu se mai poate aplica în România. Acesta este punctul meu de vedere personal”, a spus medicul.
Pe de altă parte, Emilian Imbri spune că „marele pericol ar fi să dăm masca jos. Este singurul mod prin care ne mai putem apăra”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Medicul Emilian Imbi, manager al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală că, din punctul său de vedere, în România pandemia de coronavirus nu s-a manifestat în valuri, ci ”întotdeauna am stat până la genunchi, eventual, până la brâu” în această situație.
Întrebat, într-o intervenție pe B1 TV, dacă suntem deja în valul trei al pandemiei sau e greșit să împărțim ceea ce s-a întâmplat în ultimul an în valuri, medicul a răspuns: ”Depinde cum priviți lucrurile. Eu am niște viziuni foarte pitorești, în sensul în care mie mi s-a părut că întotdeauna am stat până la genunchi, eventual, până la brâu în pandemia asta, noi, România, și ne-am comportat puțin diferit față de alte țări, unde a dat apa peste ei, au intrat chiar și cu capul sub apă. Am avut senzația că urcă și coboară, dar nu am avut năpraznic valuri care să ne doboare. Nici acum nu este, practic, un val. Este o creștere, nu liniștitoare, încă previzibilă și ușor de controlat. Remarcați ce se întâmplă în Brazilia, la zeci de mii de infectări pe zi, cu peste 1.500 de decese pe zi. Nu putem nici să comparăm cu celelalte țări pentru că una e populația noastră, alta e populația altor țări. Nu putem decât să spunem că sigur ne confruntăm cu o recrudescență, o revenire a acestei infecții. Nu știu dacă putem vorbi de alte variante decât aceasta englezească sau cea braziliană, dar este evident că începem să urcăm din nou”.
Scenariul potrivit căruia noul coronavirus va circula multă vreme de acum încolo, sub forma unei banale gripe, este foarte plauzibil, spune medicul.
„În timp, SARS-COV-2, aceste virus va deveni o infecție obișnuită, banala, an de an ne vom vaccina probabil, nu va mai fi o pandemie, va fi o boală care se alătură șirului de boli, pe care, în funcție de cat suntem de prudenți, o vom face sau nu.
Din ce se prefigurează, imediat după 15 martie și în aprilie vom atinge acel vârf de care ne este teama și dacă nu vom răspunde la ceea ce ni se va cere sa facem și vom avea niște discuții nelalocul loc despre drepturile fiecărei persoane, atunci lucrurile se vor prelungi pana spre toamnă, cum spun specialiștii odată cu vaccinarea a peste 70% din populația țării. Asta se va întâmplă sigur spre iarnă. Probabil ca anul încă vom avea o vara destul de precauta în comportament zic eu”, a mai explicat Emilian Imbri.