Elton John a dezvăluit că și-a pierdut vederea. A participat la un spectacol de teatru pe care l-a putut doar auzi

Publicat: 02 12. 2024, 13:28
Sursa foto: Instagram/ Elton John

Elton John, unul dintre cântăreții cei mai cunoscuți din întreaga lume, a venit cu un anunț șocant. Acesta și-a pierdut vederea și nu mai poate distinge absolut nimic.

„Nu am putut vedea reprezentaţia, dar m-am bucurat de ea”

Artistul în vârstă de 77 de ani a participat la premiera unui spectacol la Dominion Theatre din West End, însă a mărturisit că deși mai vede foarte puțin cu ochiul stâng, nu a putut urmări reprezentaţia, conform Știrile ProTv.

„După cum unii dintre voi ştiţi, am avut probleme şi acum mi-am pierdut vederea. Nu am putut vedea reprezentaţia, dar m-am bucurat de ea”, a transmis artistul.

Elton John a povestit că în ultimele luni s-a confruntat cu o infecție oculară care l-a lăsat fără vedere la ochiul drept, în timp ce cel stâng „nu este în cea mai bună stare”, ceea ce înseamnă că nu mai poate citi sau urmări nimic, punându-i în pericol capacitatea de a înregistra muzică nouă în viitor.

Cântărețul nu a putut urmări piesa de teatru

Elton John a fost prezent duminică pe covorul roşu la premiera musicalului „The Devil Wears Prada” (bazat pe romanul de succes cu acelaşi nume), pentru care vedeta a compus muzica.

„Îmi este greu să-l văd, dar îmi place să-l ascult şi a sunat bine în această seară”, a precizat el. Cântărețul i-a mulțumit soțului său, David Furnish, care îl susține.