Eliberarea lui Gigi Becali va fi decisă miercuri: În aceeași zi se va judeca și cererea de contopire a pedepselor
Eliberarea lui Gigi Becali va fi decisă miercuri, relatează B1 TV.
Judecătorul a declarat că a luat această decizie deoarece are multe recursuri de soluționat și nu ar avea timp să se pronunțe mai devreme.
Tot miercuri, la Tribunal se va judeca și cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali, primite în dosarul ”Valiza” și dosarul schimbului de terenuri cu MApN.
Becali a afirmat, în fața instanței, că aceasta este ultima șansă de a-și salva afacerile și că după aceste trei luni va putea să își lase familia și echipa Steaua în siguranță.
Totodată, finanțatorul a precizat că va respecta orice condiție va pune judecătorul, numai să fie alături de familie și a promis că se va întoarce la penitenciar pentru a-și executa pedeapsa.
Avocații lui Gigi Becali au înaintat o cerere portrivit căreia latifundiarul din Ghencea să își amâne executarea pedepsei cu trei luni pentru a-și pune în ordine afacerile. (Detalii AICI)