UPDATE 18: 18: Elevul din Voluntari a fost înjunghiat pentru că ar fi hărţuit o elevă care învăţa în acelaşi liceu cu el. Fata este cea care a mărturisit-o, după ce verii acesteia au fost reţinuţi de poliţişti. Se pare că cei trei veri ai fetei nu au suportat hărţuirea la care aceasta era supusă şi au încercat să-i dea elevului o lecţie, care a mers prea departe.
UPDATE 16:46 Elevul de liceu care a fost înjunghiat în picior, luni, la Voluntari va fi externat, după ce medicii i-au suturat plăgile, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, dr. Raluca Alexandru.
UPDATE 16:41 S-a confirmat faptul că elevul a fost atacat în timpul unui scandal izbucnit din cauza unei fete. Potrivit anchetatorilor, cei trei agresori duşi la audieri au mers în zona şcolii la care învaţă elevul rănit, pentru a se răfui cu un coleg al acestuia care o curtează pe o rudă a lor, elevă în aceeaşi unitate de învăţământ.
Elevul înjunghiat se afla împreună cu cel vizat de agresori în momentul în care aceştia au început să-l înjure pe cel care le curtează ruda. După ce elevul a decis să intervină, a avut loc o altercaţie în urma căreia acesta a fost înjunghiat în picior.
Un elev a fost înjunghiat în piciorul stâng, luni, fiind adus apoi la o microstaţie de ambulanţă din Voluntari, transmite Mediafax.
Elevul studiază la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Voluntari şi a fost adus de o persoană la staţia de ambulanţă.
Din primele cercetări se pare că trei tineri romi din localitatea Găneasa l-au înjunghiat pe elev. Cei trei agresori sunt anchetaţi de poliţişti, conform purtătorului de cuvânt al IPL Ilfov.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Claudia Burada, a anunţat că poliţiştii din Voluntari audiază trei tineri suspectaţi că l-au atacat pe elevul din Ştefăneşti. Potrivit Claudiei Burada, băiatula fost abordat de cei trei pe un teren adiacent şcolii, iar unul dintre agresori este suspectat că i-a înfipt un cuţit în picior. Conflictul a pornit de la o fată, elevul devenind o victimă colaterală în conflictul iscat între alţi băieţi.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, urmând să stabilească împrejurările în care copilul a fost rănit.
Elevul a fost transportat cu ambulanţa, de la staţia Voluntari la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală.