Elevii vor primi și banii din urmă! Guvernul a anunțat când vor fi livrate sumele aferente

Elevii vor primi și banii din urmă! Guvernul a anunțat când vor fi livrate sumele aferente
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Se modifică data la care elevii își vor primi bursele. Guvernul a anunțat că pe 20 noiembrie vor fi livrați banii pentru bursele aferente pe lunile septembrie şi octombrie.

Astfel că, din acest an şcolar, sumele vor fi virate pe carduri pe data de 20 a fiecărei luni și nu pe 15, cum era până acum, potrivit Știripesurse.

În cazul în care pe data de 20, când ar trebui să intre banii, este zi liberă sau este o sărbătoare legală, atunci bursele vor fi livrate în ziua lucrătoare anterioară.

Cu ce noutăți vine metodologia cadru de acordare a burselor şcolare

Totodată, metodologia cadru de acordare a burselor şcolare vine şi cu alte noutăţi, despre care a relatat reporterul RRA Felicia Mocanu:

”Noutatea în acest an şcolar este bursa de rezilienţă, care se acordă elevilor cu media notelor de la nota 7 în sus până la pragul de 9,50, de acordare pentru bursa de merit. Cumulat, vor primi burse de merit şi de rezilienţă 30% dintre elevii unei clase. Dacă vor fi situaţii în care numărul elevilor cu medii cel puţin egale cu nota 9,50 este mai mare de 30% din colectivul clasei, atunci lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia. O altă noutate este aceea că au drepturi la bursă de merit şi bursă de rezilienţă şi elevii din învăţământul profesional şi dual care au obţinut premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei.”, potrivit Rador Radio România.

Cuantumul minim al burselor şcolare pentru elevi este de 450 lei pe lună pentru bursa de merit, 300 lei pentru cele de rezilienţă, sociale sau tehnologice, iar bursa pentru mame minore este de 700 lei pe lună.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`