Elevii și profesorii din România vor avea zi liberă, pe 5 iunie, în premieră. Motivul pentru care nu se vor face ore în această zi

Elevii și profesorii din România vor avea zi liberă, pe 5 iunie, în premieră. Motivul pentru care nu se vor face ore în această zi
Sursa foto: Freepik

Pe 5 iunie, elevii și profesorii din România vor avea zi liberă, cu ocazia celebrării Ziua Învățătorului 2024, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor, conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector – Învățământ, prin care s-a încheiat greva generală din Educație și care a intrat în vigoare pe 6 iulie 2023.

Ziua nu va fi recuperată

Important de precizat este faptul că ziua nu trebuie recuperată, conform Edupedu.ro.

Doar patru săptămâni de școală au mai rămas până la vacanța de vară.

Când se încheie anul școlar

Elevii clasei a XII-a vor termina anul școlar pe 7 iunie, cei de clasa a VIII-a pe 14 iunie. De asemenea, elevii din învățământul tehnologic și profesional vor termina cursurile pe 28 iunie.

În fiecare an , pe 5 iunie, este sărbătorită Ziua Învăţătorului. Această zi a fost instituită prin Legea nr. 289/2007 şi reprezintă data naşterii lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului românesc modern.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)