Elevii români au câștigat 5 medalii la Olimpiada Internațională de Fizică. Întregul lot provine de la un liceu privat
Elevii români au obținut trei medalii de aur și două de argint la Olimpiada Internațională de Fizică (IPhO) desfășurată în Iran. Întregul lot provine de la un liceu privat din Capitală. La ediția din acest an au participat elevi din 46 de țări.
Elevii români, medaliați la Olimpiada Internațională de Fizică
„Trei medalii de aur și două de argint pentru România la Internaționala de Fizică!
În perioada 21-29 iulie 2024, s-a desfășurat a 54-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Fizică, la Isfahan, în Iran.
La această ediție au participat elevi din 46 țări ale lumii.
România a participat cu o echipă completă (5 elevi și 2 lideri), iar rezultatele obținute de elevii români au fost de excepție, menținând România în vârful clasamentului internațional.
Rezultatele obținute de concurenții români, elevi la Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București, sunt următoarele:
🥇 Andrei Dragomir – medalie de aur
🥇 Alexandru Momoiu – medalie de aur
🥇 Ionuț Stan – medalie de aur
🥈 Mendel Mendelsohn – medalie de argint
🥈 Felix Tudose – medalie de argint.
Lotul României i-a avut lideri pe dna. prof. dr. Delia Davidescu, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București și pe dl. Conf. Univ. Dr. Sebastian Popescu, de la Facultatea de Fizică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Felicitări tuturor! 👏”, a transmis Ministerul Educației, pe Facebook.