Elevii ar putea fi chemați la școală și sâmbăta. Explicațiile ministrului Sorin Cîmpeanu
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat că peste 200.000 de elevi nu au putut participa la cursurile online deoarece nu au avut internet și/sau dispozitivele necesare. Pentru aceștia, vor fi organizate ore de educație remedială. Profesorii care le vor susține vor fi plătiți în plus, fondurile necesare fiind deja identificate. Cîmpeanu a mai precizat că elevii ar putea fi chemați la școală chiar și sâmbăta pentru recuperarea decalajelor.
Sorin Cîmpeanu susține că elevii ar putea fi chemați la școală și sâmbăta
Duminică, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat că pentru cei peste 200.000 de elevi care nu au putut participa la cursurile online se vor face ore de educație remedială.
„Putem să prelungim perioada pentru încheierea mediilor pe semestrul 1, să o decalăm în așa fel încât să permitem derularea acestor acțiuni remediale care sunt absolut necesare. Avem nevoie de profesionalismul fiecărui cadru didactic pentru a evalua locurile în care aceste pierderi au fost înregistrate și modul de intervenție”, a declarat ministrul Educației, pentru Europa FM.
Acesta a mai precizat că elevii ar putea fi chemați la școală chiar și sâmbăta: „Printre cele 7.203 școli nu este nici una care să spună că nu are nevoie de nici un fel de acțiune remedială. Sunt convins că fiecare profesor va trebui să se implice în aceste acțiuni remediale. Acțiunile remediale trebuie făcute peste programul specific clasei, deci este clar că trebuie să vină mai multe ore la școală. Pot însemna și ore pe parcursul zilelor de sâmbătă”.
Pentru orele de educație remedială, cadrele didactice vor fi plătite în plus. Fondurile în acest sens au fost deja identificate. Este vorba inclusiv despre 30 de milioane de euro, bani europeni.
Condițiile în care școlile s-ar putea redeschide, odată cu începerea semestrului al doilea
Sorin Cîmpeanu a mai declarat, pentru Europa FM, că săptămâna viitoare va discuta cu reprezentanții Ministerului Sănătății și cu cei ai Comitetului Național pentru Situații de Urgență scenariile de redeschidere a școlilor din al doilea semestru.
Ministrul a mai spus că redeschiderea unităților de învățământ odată cu debutul celui de-al doilea semestru nu va depinde neapărat de disponibilitatea profesorilor de a se vaccina, cât de incidența cazurilor de coronavirus: „Orice persoană din sistemul de învățământ care se va vaccina va însemna un minus cu privire la riscul de transmitere a acestui virus. Indiferent de rezultatul disponibilității pentru vaccinare, noi ne dorim începerea școlii”.
El a mai afirmat că autoritățile se așteaptă în perioada următoare la o creștere a numărului de infectări, acum că am trecut de sărbători și vacanțe, dar „sperăm ca aceste creșteri să nu fie semnificative, dar acest lucru îl putem vedea abia după jumătatea lunii ianuarie, iar decizia va fi luată în ultima decadă a lunii ianuarie, cu suficient timp înainte de 8 februarie, începerea semestrului doi”.