Elevi înghesuiţi, într-un microbuz şcolar dintr-o comună din Vrancea. Primarul: „Niciodată nu am avut probleme“ (VIDEO)

Publicat: 07 05. 2016, 15:13

Un localnic din comuna vrânceană Tătăranu a surprins niște imagini revoltătoare, în care se observă cum elevii stau înghesuiţi în microbuzul care-i duce la şcoală, potrivit adevarul.ro.

Imaginile au fost surprinse în satul Bordeasca, din comuna Tătăranu, la plecarea elevilor spre şcoală. Microbuzul şcolar nu are mai mult de 20 de locuri, însă elevii stau înghesuți în picioare.

În materialul filmat se vede cum o fetiţă vrea să se urce în microbuz, dar nu reușește, copila călătorind până la şcoală pe scara mijlocului de transport.

Primarul comunei Tătăranu a declarat cu nu știe nimic despre această situație. „Până acum de ce nu a dat nimeni nimic? Eu ştiu că am două microbuze şcolare, cu grafic de preluare a elevilor, cu profesori supraveghetori care au grijă de copii. Nu am avut niciodată probleme”, a declarat primarul Nicolae Pavel.

Elevi înghesuiţi, într-un microbuz şcolar dintr-o comună din Vrancea

#DIRECT_ONE_xhl4ma#