O elevă din Chișineu-Criș, județul Arad, a fost trimisă în judecată pentru jigniri aduse mai multor persoane pe platformele Instagram și Tellonym, potrivit Aradon.ro.
Tânăra este acuzată de tulburare a ordinii și liniștii publice în formă continuată.
În actul de sesizare a instanței se menționează că, începând din 25 februarie 2021, inculpata a postat pe conturile „toate.bârfele” de pe Instagram și Tellonym jigniri care vizau mai multe persoane.
„Credeam că doar eu am văzut-o în baie la fete pe (…) astăzi cu unu… ce fată”, „nu ți rușine să umbli cu bărbați prin baie”, „Am auzit că (…) are iubit, săracu iubit el nu vede că (…) il insală prin baie la scoala”, sau (…) popularele liceului la supt p*** in baie”, sunt câteva dintre mesajele care ar fi fost postate pe 26 februarie 2021.
Zeci de fapte similare ar fi fost comise pe 25 și 27 februarie 2021. Sub pseudonimul „toate.bârfele”, eleva și-ar fi acuzat colegii că fură din genți sau că întrețin relații sexuale în băile unității de învățământ.
Procurorii susțin că mesajele respective aduc „o atingere gravă demnității” persoanelor vătămate. În proces s-au implicat părinții a cinci copii vizați de postări.
„Fiind audiată în cursul urmării penale, inculpata a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, precizând că nu şi-a imaginat că se va ajunge la dosar penal ca urmare a postării unor mesaje cu caracter jignitor la adresa altor persoane, luând activitatea ca una specific adolescentină”, se menționează în încheierea finală a judecătorului de cameră preliminară, potrivit Aradon.ro.