Elevul vâlcean Ionuț Budișteanu a fost premiat, vineri seară, în Arizona, cu titlul Gordon E. Moore, numit după fondatorul Intel, în cadrul International Science and Engineering Fair.
„Este cea mai mare mândrie pentru noi, vâlcenii, această performanţă a lui Ionuţ. Ştiam că este un copil de excepţie, dar aseară când am văzut aplauzele primite eu am fost emoţionat. Este primul premiu câştigat de un român. Săptămâna a fost una de excepţie pentru Ionuţ, după ce în urmă cu doar trei zile a câştigat la Huston alt premiu”, a precizat sâmbătă prof. Remus Grigorescu pentru Agerpres.
Elevul român, în vârstă de 18 ani, a cucerit și primul loc la categorie, alături de Best of Category, premiu oferit mai multor elevi.
De asemenea, a câştigat şi două premii speciale din partea companiilor care sponsorizează premiile.
Aceasta este a treia participare a lui Ionuț la Intel ISEF, anul trecut câștigând premii în valoare de 14.000 de dolari cu proiectul său care utiliza senzorii de pe limbă pentru a crea imagini.
Ionuţ Budişteanu, cu 90 de premii naționale și internaționale în palmares, este elev la Grupul Şcolar Oltchim.
El a fost felicitat şi de premierul Victor Ponta. ”Îl felicit pe Ionuţ Budişteanu, un tânăr excepţional din Râmnicu Vâlcea, care a câştigat Marele Premiu al celui mai important concurs de cercetare pentru elevii de liceu – International Science and Engineering Fair (ISEF) – organizat de compania Intel în Arizona, SUA. România se mândreşte cu tine Ionuţ, felicitări!”, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.