Elena Udrea: Sunt indignată de felul în care Lia Olguţa Vasilescu a fost scoasă în cătuşe din sediul DNA. Mă voi duce la Arestul Central pentru a dovedi că exista curaj și solidaritate în societate
Elena Udrea s-a arătat indignată după ce primarul Craiovei a ieşit încătuşat de la DNA. Deputatul a anunţat, pe Facebook, că a depus o cerere la Avocatul Poporului, iar în calitatea sa de parlamentar, membru în Comisia pentru Drepturile Omului, va merge la arest pentru a o vizita pe Olguţa Vasilescu.
''Sunt indignată de felul în care Lia-Olguţa Vasilescu a fost scoasă în cătuşe din sediul DNA. Da' ce se putea întâmpla? Să o ia femeia la fugă, să bată poliţiştii? Încă o dată se dovedeşte că prezumţia de nevinovăţie şi considerarea demnităţii umane, pe care Europa striga către noi să le respectăm, se aplică doar puternicilor zilei, care obţin despăgubiri uriaşe de la televiziuni sau rejudecarea unor procese, atunci când pretind/consideră că li s-a afectat imaginea.
Doi. Avem din nou un caz de finanțare de campanie electorală, adică exact ceea ce se poate reproșa oricărui om politic care a candidat vreodată, ori a participat la alegeri.
Mă voi duce la Arestul Central, acolo de unde mă scoteau încătușată acum un an, pentru a dovedi că exista curaj și solidaritate în societate. Nu contează culoarea politică, ci nevoia unei societăți normale, fără de care România nu poate avea viitor.
Nu doar turnătorii pot decide soarta unui om!
Este în puterea fiecăruia să se opuna mașinăriei fricii'', a scris Udrea miercuri pe pagina de Facebook.