Elena Udrea și-a achitat cauțiunea de 5 milioane de lei cu două terenuri din staţiunea Băi Boghiş

Elena Udrea și-a achitat cauțiunea de 5 milioane de lei cu două terenuri din staţiunea Băi Boghiş

Elena Udrea şi-a achitat cauţiunea de 5 milioane de lei. Aceasta a ajuns la o înţelegere cu procurorii anticorupţie. Deputatul le-a explicat că nu are bani pentru că toată averea i-a fost pusă sub sechestru în anchetele care o vizează, iar oamenii legii au acceptat în schimbul banilor două terenuri din staţiunea Băi Boghiş. Terenurile aparţin unei firme la care Elena Udrea este acţionar.

Udrea fost obligată să plătească o cauţiune în ancheta în care este acuzată că ar fi luat cinci milioane de dolari mită când era ministru al Dezvoltării.

„La data de 13 noiembrie 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au admis cererea inculpatei UDREA ELENA GABRIELA de instituire unei garanţii reale imobiliare asupra imobilelor SC Băi Boghiş SRL (două terenuri având suprafeţe de 67.258 m.p., respectiv de 15.917 m.p. şi construcţiile aferente) pentru constituirea cauţiunii de 5.000.000 lei, stabilită prin Ordonanţa din data de 30.10.2015 şi au dispus luarea măsurii asiguratorii constând în indisponibilizarea bunurilor imobile ale S.C. Băi Boghiş S.R.L., bunuri în valoare de 5.000.000 lei.

Potrivit dispozițiilor legale, cauțiunea poate fi depusă de inculpată sau de un substituit procesual al inculpatei. Precizăm că, la data de 12.11.2015, asociaţii SC Băi Boghiş SRL au hotărât constituirea unei garanţii reale imobiliare asupra bunurilor imobile ale societăţii în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea constituirii de către Udrea Elena Gabriela a cauţiunii stabilită prin Ordonanţa din data de 30.10.2015.

În conformitate cu dispoziţiile art. 217 C pr. pen. cauţiunea garantează participarea inculpatului la procesul penal şi respectarea de către acesta a obligaţiilor, putând servi pentru repararea pagubelor cauzate prin infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.

Inculpatei Udrea Elena Gabriela i-a fost adusa la cunoştinţă ordonanţa privind admiterea cererii de consemnare a cauţiunii şi dispunerea sechestrului asiguratoriu în conformitate cu dispoziţiile CPP”, se arată într-un comunicat DNA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:14 - Incendiu într-un club din Sighișoara. 150 de persoane s-au autoevacuat
20:48 - Bărbat arestat după ce a intrat cu mașina în pietoni la Londra
20:22 - Furtuna din București a distrus zeci de mașini și a provocat și alte pagube. Peste 100 de intervenții ale pompierilor în timpul Codului galben
19:53 - Papa Francisc a cerut discuții de pace între Ucraina și Rusia, în mesajul de Crăciun: „Fie ca sunetul armelor să fie redus la tăcere!”
19:25 - Moscova acuză NATO că transformă R. Moldova în centru logistic pentru Ucraina și își aduce infrastructura militară mai aproape de Rusia
18:55 - „Ce putem oferi în casele noastre și în activitățile noastre Pruncului Iisus?”. Predica Patriarhului Daniel de Crăciun
18:25 - Regele Charles, mesaj de Crăciun. Cuvinte emoționante despre „efectele devastatoare” ale războaielor și nu numai: „Toți trecem printr-o formă de suferință la un moment dat în viață” (VIDEO)
17:55 - Haos la minutul de reculegere ținut la un meci din Germania după atacul de la Magdeburg. Un slogan de extremă dreapta a fost sancționat cu mii de huiduieli: „Afară cu naziștii!” (VIDEO)
17:28 - Cele mai tari filme din 2024 și producția momentului. Irina Margareta Nistor: Avem un film extraordinar care cred că este cel mai important de văzut în perioada asta (VIDEO)
17:01 - Zelenski acuză un atac „inuman” al Rusiei pe 25 decembrie: „Pene de curent în mai multe regiuni. Răul rusesc nu va distruge Ucraina și nu va strica Crăciunul”