Elena Udrea, la ÎCCJ: Dacă se păstrează această situație, există deja o opinie formată a judecătorilor, ceea ce este foarte grav (VIDEO)

Publicat: 16 06. 2015, 08:52
Foto: B1 TV

Elena Udrea s-a prezentat marți, la sediul Curții Supreme, acolo unde  se va judeca cererea acesteia de schimbare a arestului la domiciliu cu o măsură mai blândă, informează B1 TV.

Fostul ministru a declarat că este foarte grav dacă judecătorii au deja o opinie formată în privința sa.

”Ceilalți din dosar au permanent măsuri mai ușoare decât mine, ceea ce mie îmi arată că, dacă se păstrează această situație, există o opinie formată a judecătorilor, ceea ce este foarte grav, că aș fi mai vinovată decât ei sau că aș fi vinovată, cât timp beneficiez de prezumția de nevinovăție, dar și susțin că sunt nevinovată. Deci, voi invoca aceste lucruri în fața instanței și o să vedem ce o să decidă”, a declarat Udrea.

Udrea a afirmat luni că dosarul, în care a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu și tentativă de folosire de documente ori declarații false, ar trebui să se numească „Elena Udrea” și nu „Gala Bute”, pentru că ea este vizată cel mai mult. (Detalii AICI)

Elena Udrea la ÎCCJ