Elena Udrea își felicită fiica din închisoare: „La mulți ani, iubirea mea! Îmi cer iertare pentru că nu iți sunt alături”

Publicat: 20 09. 2023, 15:27
Actualizat: 20 09. 2023, 15:30
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Udrea, fostul ministrul al Turismului, i-a transmis fiicei sale o urare de ziua ei, din închisoare.

Fiica ei, Eva Maria, a împlinit vârsta de cinci ani și mama sa își cere iertare pentru că nu îi poate fi alături în această zi specială.

Ce i-a urat Udrea fiicei ei

„ La mulți ani, iubirea mea! La mulți ani, fetiță mea minunată! Îți doresc să fii sănătoasă, puternică, și să rămâi plină de iubire în ciuda acestei grele încercări prin care trebuie să treci și pe care mă rog să o depășești cu bine.

Fii fericită, pentru că tu ești cea mai frumoasă fetiță din Univers, iar eu îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că te-a adus în viață mea, pe care o faci să strălucească de 5 ani.

Nu există destule cuvinte și nici destul timp să îmi cer iertare pentru că nu iți sunt alături, dar fiecare gând al meu este la tine. Oricât de departe aș fi, să știi mereu că te iubesc cel mai mult pe lumea asta!”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Soțul Elenei a spus că ea și-a văzut fiica la Mănăstirea Ghighiu, într-o acțiune organizată de penitenciar.