Elena Udrea, eșec în instanță: Ce decizie au luat magistrații în dosarul „Gala Bute” (VIDEO)
Elena Udrea a solicitat, fără succes, o amânare în dosarul ”Gala Bute”, în care fostul ministru a primit o condamnare pe fond la șase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și abuz în serviciu, informează B1 TV.
În fața Instanței Supreme, Elena Udrea a cerut, prin intermediul avocatului său, amânarea procesului, în condițiile în care miercuri urmau să fie audiați trei martori importanți. Elena Udrea a cerut această amânare pentru că ar dori să le adreseze și ea întrebări.
Instanța a respins însă solicitarea făcută de Udrea.
Totodată, avocatul fostului ministru a prezentat miercuri trei documente medicale emise de unul dintre medicii Elenei Udrea din Costa Rica. În aceste acte se arată faptul că aceasta este în imposibilitatea de a se deplasa în România și că are nevoie de odihnă.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.