Elena Udrea contestă controlul judiciar la ÎCCJ: "Nu prea a mai rămas în Codul Penal infracțiune care să nu îmi fie mie imputată" (VIDEO)

Publicat: 30 05. 2016, 10:57
foto: B1 TV

Elena Udrea este prezentă luni la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a contesta măsura controlului judiciar impus în dosarul "Gala Bute", arată B1 TV. Înainte de a intra la înfățișare, deputatul a oferit câteva declarații presei.

"Nu cred că ar însemna o lovitură mare pentru că dosarele acelea, cu siguranță, sau o parte din ele, au și probe care demonstrează că cei care au făcut și respectiva faptă au avut și vreun folos, au făcut cu încălcarea legii, au făcut-o intenționat. Dacă lucrurile stau așa, nu se va întâmpla, dosarele vor rămâne. Dacă, în schimb, se întâmplă ca în nenumăratele situații pe care le cunoaștem, în care nu știm exact ce anume a îndeplinit defectuos o anumită persoană aflată într-o funcție publică, dar un procuror a constatat că ceva a fost defectuos", a explicat Elena Udrea.

"Acele dosare probabil că vor suferi modificări ale acuzațiilor. Eu nu mi-aș face probleme că din această dezincriminare vor scăpa oameni care chiar au săvârșit fapte penale, probabil că aceia vor continua să fie judecați pentru ceea ce au făcut. Problema este aici cu cazurile greșit interpretate de către procurori, unde au considerat că ceea ce lor li s-a părut bine, sigur a fost o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor, ca urmare, este ceva penal și omul trebuie condamnat", a continuat deputatul.

"Eu din oarecare decență, nu vreau să vorbesc despre cauzele mele, pentru că mă gândesc că oamenii nu au interes să afle. Eu am fapte de abuz în serviciu și nu știu câte alte fapte, că nu prea a mai rămas în Codul Penal infracțiune care să nu îmi fie mie imputată. Pe mine mă lasă rece povestea aceasta cu Curtea Constituțională, mai bine nu mă băgam, pentru că le creez unora probleme", a adăugat Udrea, fostul ministru al Turismului.

Elena Udrea contestă controlul judiciar la ÎCCJ: Nu prea a mai rămas în Codul Penal infracțiune care să nu îmi fie mie imputată

#DIRECT_ONE_cm5e7n#