Elena Udrea a ajuns la controlul judiciar: Tot vineri, Comisia Juridică decide dacă avizează sau nu reținerea și arestarea deputatului (VIDEO)
Elena Udrea a mers vineri la Secția 2 de Poliție în cadrul controlului judiciar, informează B1 TV.
După ce a dat cu subsemnatul, Udrea a plecat în Parlament, la Comisia Juridică.
Udrea nu a făcut multe precizări la ieșirea din secția de poliție. Politicianul s-a rezumat la a spune că e pregătită să meargă să le vorbească celor din Comisia Juridică și să studieze în continuare dosarul.
Deputata a mers și joi la Parlament unde și-a studiat dosarul de 1867 de pagini (Detalii AICI), iar la finalul acesteia, Udrea a declarat că acuzaţiile procurorilor nu sunt reale şi că fostul său soţ Dorin Cocoş nu a făcut niciun denunţ împotriva sa, aşa cum s-a vehiculat (Detalii AICI).
Tot vineri, Comisia Juridică decide dacă avizează sau nu reținerea și arestarea deputatului.
Udrea este acuzată că în timpul mandatului de ministru a săvârșit infracțiuni de luare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile în virtutea funcției, spălare de bani în formă continuată, fals în declarații de avere în formă continuată (cu referire la declarațiile de avere din perioada 2009 — 2012).
#DIRECT_ONE_wnjmyg#