Elena Mateescu (ANM): Acest an agricol ar putea fi unul dintre cei mai secetoşi din istorie. Avem secetă pedologică extremă în mare parte din ţară

Elena Mateescu (ANM): Acest an agricol ar putea fi unul dintre cei mai secetoşi din istorie. Avem secetă pedologică extremă în mare parte din ţară
Foto: Pixabay

Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a avertizat că anul acesta ar putea fi unul dintre cei mai secetoşi din istorie, în mare parte din țară fiind secetă pedologică. Cele mai afectate culturi sunt porumbul şi floarea soarelui, a mai precizat Mateescu.

2024, an extrem de secetos

„Avem secetă pedologică extremă în bună parte din ţară, dar cele mai afectate zone în care deficitul de apă este unul extrem sunt Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi estul Moldovei, vestul Banatului şi al Crişanei. Culturile cele mai afectate sunt porumbul şi floarea soarelui.

Putem spune că din cele aproape 11 luni, de la 1 septembrie 2023, când a început anul agricol curent şi până când se termină la 31 august 2024, şapte luni cantităţile de precipitaţii au fost deficitare şi trei luni la rând, din mai, iunie şi iulie, vorbim în medie de cantităţi sub normele lunare. Deci, va fi unul dintre cei mai secetoşi ani agricoli, în special pentru culturile prăşitoare”, a declarat Elena Mateescu, pentru Agerpres.

Aceasta a mai explicat faptul că ANM analizează şi intensitatea stresului termic pentru agricultură, iar pragul de arşită e de 32 de grade: „În condiţiile în care am valori peste acest prag, atunci plantele sunt afectate de stresul termic”.

În actualele condiții, procesele de creştere, coacere şi maturare, atât la culturile prăşitoare, cât şi la speciile pomi-viticole se vor desfăşura în continuare cu dificultate, îndeosebi în sudul, sud estul şi estul ţării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră