Preşedintele USR, Elena Lasconi, a făcut un apel, duminică seara, la Curtea Constituţională să valideze rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale.
„Aş vrea să fac apel la judecătorii Curţii Constituţionale, pentru că e o tensiune foarte mare printre oameni. Oamenii sunt speriaţi. Să valideze primul tur şi să terminăm odată cu această numărătoare şi renumărătoare. Sper să nu fie nevoie să mai renumărăm şi voturile de la parlamentare”, a spus Lasconi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USR.
CCR a anunțat, vineri, că luni se va pronunța în privința contestației europarlamentarului Cristian Terheș prin care se cere anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, după ce va primi şi rezultatul renumărării voturilor.
CCR a transmis chiar în cursul zile de azi că informația că se va face un anunț după ora 22:00 este falsă.
„Ca urmare a numeroaselor solicitări din partea reprezentanților mass-media, va precizăm că, astăzi, CCR nu va transmite niciun anunț și nicio comunicare. Nu este reală informația că se va face un anunț după ora 22:00. Următoarea comunicare a CCR va fi după ședința programată pentru dată de 2 decembrie 2024”, a transmis Curtea Constituţională a României.