Electric Castle 2023: Câți lei a plătit un clujean pentru trei mici și un pahar de bere
Electric Castle, considerat unul dintre cele mai mari și mai populare festivaluri din Europa de Est, a început joi, 20 iulie, pe Domeniul Banfy, de lângă Cluj-Napoca. Cinci zile va dura evenimentul, la care sunt așteptați 200.000 de participanți.
Câți lei a plătit un clujean pentru 3 mici și un pahar de bere
După cum era de așteptat, prețurile în 2023 au crescut semnificativ față de anul precedent. O bere costă 17 lei, cu 3 lei mai mult, iar mâncarea este mai scumpă cu 40%.
Chiar și așa, există și locații în care festivalierii pot mâncă bine cu bani puțini. Se pare că la aproximativ 100 de metri de intrare se află o terasă, unde un mic costă 7 lei, iar o bere tot 7 lei.
Un clujean a lăudat locația, iar într-un mesaj publicat pe un grup de Facebook a dezvăluit cât a plătit de o porție de 3 mici și o bere, notează cancan.ro.
Calculul este unul simplu:
3 mici = 3 x 7 lei = 21 lei
1 bere = 7 lei
TOTAL: 21 + 7 = 28 lei