Elan Schwartzenberg, noul patron al Realitatea TV, refuzat la o emisiune a propriului post
Noul patron al Realitatea TV, Elan Schwartzenberg, nu și-a putut onora promisiunea de a fi prezent într-o emisiune a propriului post, promisiune pe care a făcut-o luni dimineață, în cadrul unei conferințe de presă.
Elan Schwartzenberg trebuia să fie prezent la Realitatea TV luni, la ora 22:00, la invitația lui Sorin Enache, dar o producătoare de la Realitatea TV l-a anunțat că prezența sa nu mai e oportună, a declarat acesta în emisiunea „Evenimentul Zilei”.
Elan Schwartzenberg a preluat luni acțiunile Realitatea TV de la copiii lui Sorin Ovidiu Vîntu, fiind noul patron al postului. Managerul Realitatea TV rămâne, deocamdată, Sebastian Ghiță.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf
Tot în emisiunea „Evenimentul Zilei” Elan Schwartzenberg a anunțat și faptul că este și asociat la televiziunea B1 TV și a spus că nu a dorit niciodată până acum să facă public acest lucru sau să încerce să intervină la acest post. „Nu mi-am permis niciodată să vă deranjez cu nimic”, i-a spus Elan Schwartzenberg moderatorului Robert Turcescu.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf