Echipe medicale din Târgu Mureș și Cluj-Napoca au însoțit în străinătate răniți ai încendiului din Colectiv

Publicat: 09 11. 2015, 12:26
Foto: monitorulcj.ro

Echipele medicale de transport aerian din Târgu Mureș și Cluj-Napoca i-au însoțit pe cei 10 răniți de la Clubul Colectiv în Marea Britanie și Norvegia, a declarat, luni, dr. Cristian Boereanu, președintele Comisiei de medicină de urgență și dezastre din cadrul Ministerului Sănătăți, din Târgul Mureș.

Acest lucru arată că echipele respective l-au anunțat duminică noaptea că transportul a decurs bine și că urmează să revină laTârgu Mureș și Cluj-Napoca.

Dr. Cristian Boeriu a mai precizat că a luat decizia de a trimite echipaje specializate în medicina de urgență dinTârgu Mureș și Cluj-Napoca în sprijinul UPU-SUMRD București pentru a le permite medicilor din Capitală să se odihnească.

Echipa UPU-SMURD Târgu Mureș este compusă din trei medici primari specialiști și doi rezidenți precum și patru asistenți medicali, în timp ce de la Cluj-Napoca au participat patru medici și patru asistenți medicali.