Echinocţiul de toamnă. Efectele sale asupra corpului

Publicat: 23 09. 2024, 09:06
Foto: Pixabay

Echinocțiul de toamnă a avut loc duminică, 22 septembrie, iar acest fenomen a avut efecte asupra corpului uman.

Ce este echinocțiul de toamnă

Fenomenul anunţă începutul astronomic al toamnei. Trecem prin lunile iulie, august, ajungem în septembrie, când Soarele este practic pe Ecuator şi cele două emisfere sunt luminate în mod egal, scrie Observatornews.

Astfel, prima zi a echinocţiului de toamnă a făcut ca ziua să fie egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Treptat însă, zilele vor scădea, iar nopţile vor deveni mult mai lungi.

Momentul de trecere a Soarelui dintr-o emisferă în alta a avut loc în jurul orei 15 și 43 de minute.

În urma acestui fenomen, la Polul Nord a început noaptea polară care va dura 6 luni de zile, iar la Polul Sud a răsărit soarele care va lumina cerul jumătate de an.

Ce efecte are echinocțiul de toamnă asupra corpului

Este posibil ca în aceste zile unii oameni să se fi simțit indispuşi sau fără chef.

Potrivit specialiştilor, cei care nu se odihnesc cum trebuie în această perioadă au toate şansele să se aleagă cu depresie sezonieră.

„S-ar putea să constatăm că experimentăm stări de melancolie sau chiar o imunitate scăzută, care se reflectă într-o degradare a strii noastre de sănătate”, a declarat Adrian Marmeliuc, psiholog.