Ecaterina Andronescu: Noul regulament prevede pedepse mai aspre pentru elevii cu comportament agresiv

Ecaterina Andronescu: Noul regulament prevede pedepse mai aspre pentru elevii cu comportament agresiv

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, că noul regulament școlar, care ar putea fi realizat într-o săptămână, va cuprinde două seturi de măsuri, unul dintre ele prevăzând o pedeapsă mai aspră pentru elevii agresivi.

„Vom modifica regulamentul şcolar, pe care cred că îl finalizăm într-o săptămână. În principal, vor fi două seturi de măsuri pe care le-am discutat: un set de prevenţie – fiind mai uşor să previi decât să corectezi, iar al doilea privind măsuri mai aspre pentru cei care manifestă agresivitate crescută la şcoală”, a declarat ministrul Educaţiei, la evenimentul de prezentare a Raportului Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), citată de Mediafax.

Andronescu este de părere că violența în școli sau în afara lor vizează mai multe organisme, printre care Ministerul Administrației și Internelor și autoritățile locale.

Despre  reducerea consumui de droguri în școli, ministrul Educației a spus că un act normativ referitor la acestă problemă a fost “rejectat” de parlamentari.

„Legea a fost rejectată de Palatul Cotroceni. Eu susţin orice iniţiativă în acest domeniu”, a spus demnitarul.

Andronescu este de părere că în școli trebuie să existe niște reguli foarte precise.

„Cred că trebuie să avem nişte reguli foarte precise. De exemplu, eu nu aş lăsa nicio persoană străină să se plimbe singură prin şcolaă. Aş cere profesorului de serviciu să însoţească persoana respectivă acolo unde are treabă. Apoi, la sfârşitul întrevederii, acelaşi profesor de serviciu ar conduce spre ieşire vizitatorul. Mai mult, în timpul orelor, poarta ar trebui să rămână închisă”, a precizat ministrul Educaţiei.

Andronescu a mai spus că a recomandat deja inspectoratelor să ia aceste măsuri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)