Ecaterina Andronescu, discuții cu ambasadorul ucrainean la București despre învățământul în limba maternă pentru românii din Ucraina
Identificarea unor soluţii concrete pentru finalizarea negocierilor protocolului de colaborare bilaterală în domeniul educaţiei şi menţinerea învăţământului în limba maternă pentru românii din Ucraina s-au numărat printre temele discutate de ministrul Ecaterina Andronescu şi ambasadorul Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, a informat un comunicat al Ministerului Educaţiei transmis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în cadrul întrevederii, care a avut loc marţi, cei doi oficiali au făcut un schimb de informaţii cu privire la reformele întreprinse recent de cele două ţări în domeniul educaţiei.
Ministrul Ecaterina Andronescu a subliniat necesitatea menţinerii la standarde adecvate a învăţământului în limba maternă pentru minoritatea română din Ucraina.
De asemenea, demnitarul român şi-a exprimat disponibilitatea pentru organizarea unei întâlniri cu omologul ucrainean, Lilia Hrinevich, în vederea identificării unor soluţii concrete pentru finalizarea negocierilor protocolului de colaborare bilaterală în domeniul educaţiei şi menţinerea învăţământului în limba maternă pentru românii din Ucraina, a precizat MEN.