Experții avertizează că numărul mare de persoane infectate cu SARS-CoV-2, transmiterea comunitară ridicată și numărul mare de persoane nevaccinate pot duce la o mutație virală autohtonă, transmite Adevărul.
La ultimul bilanț oficial, cel de duminică, autoritățile au raportat 10.400 de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2 și 211 decese pe un interval de 24 de ore. La nivel național au fost vaccinate anti-COVID-19 cu prima doză mai bine de 5,77 milioane de persoane.
Dr. Adrian Marinescu, medic primar de boli infecţioase, directorul medical al Institutului „Matei Balș”, nu exclude apariţia unei tulpini locale a SARS-CoV-2.
„Cu siguranţă că este posibil să apară o variantă românească, doar că micile modificări care apar într-o anumită regiune nu înseamnă neapărat că vor face diferenţa. Deocamdată, nu putem trage concluzia că va fi o variantă mai agresivă, că de transmis oricum se transmite uşor. Sunt de luat în calcul caracteristici care ţin de zonă. E posibil ca, în România, unde avem un număr mare de infecţii în acest moment, interacţiuni importante, mai ales că o parte importantă a populaţiei nu e vaccinată, să apară nişte lucruri caracteristice. La noi, fiind şi cei mai mulţi nevaccinaţi, e şi un risc mai mare de a face o formă severă. Atunci, părerea mea este că trebuie luat în calcul această eventuală apariţie şi dacă această variantă apărută în România înseamnă eficienţă mai redusă pentru vaccin, dacă tratamentul nu merge la fel de bine. Adică, lucruri concrete, pentru că ceea ce mă interesează este finalitatea”, spune Adrian Marinescu.
La rândul său, conf. dr. Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, a declarat pentru Spotmedia că „există posibilitatea de a apărea o variantă românească, dar asta ar fi un coşmar”. Mutațiile virusului SARS-CoV-2, a explicat specialistul, au apărut în țară unde densitatea populației este mare, în țări sărace, cu puţine restricţii sau care au fost conduse de oameni politici convinşi că noul coronavirus nu există.
„De exemplu, tulpina Beta, cea din Africa de Sud, a apărut într-o ţară care are un segment mare din populaţie imunodeprimată din cauza efectelor epidemiei HIV-SIDA”, a continuat el.
Dr. Gindrovel Dumitra, preşedintele grupului de vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, a declarat că se teme de riscul apariţiei unei mutaţii „româneşti” a SARS-CoV-2, îngrijorare bazată pe numărul tot mai mare de infectări și pe existența unei populaţii preponderent nevaccinată.
„Cea mai mare teamă a mea este posibilitatea de a se dezvolta o tulpină autohtonă pe acest fond şi s-o luăm de la capăt. Asta ar fi cea mai mare tragedie care ar putea să se întâmple. Din păcate, suportăm cu toţii consecinţele lipsei de decizie”, a adăugat Gindrovel Dumitra.