E OFICIAL! Vinerea Mare devine ZI LIBERĂ! SUPRIZĂ: Cine a INIȚIAT această propunere

Publicat: 28 02. 2018, 13:00
Foto: gazetabt.ro

Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege prin care Vinerea Mare devine sărbătoare legală nelucrătoare. Inițiativa a fost adoptată cu 233 de voturi „pentru”, șapte „împotrivă” și 19 abțineri.

Proiectul a fost inițiat de UDMR și susținut de aleși din toate partidele, precizează HotNews.

Zile de sărbătoare legală nelucrătoare mai sunt: 1 și 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie), 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, 1 iunie, Adormirea Maicii Domnului, Ziua Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul României (30 noiembrie), 1 Decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun.

Creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele anul acesta pe 8 aprilie, iar catolicii pe 1 aprilie.