Canabisul rămâne în topul celor mai consumate droguri din România, secondat de noile substanţe psihoactive (NSP) – 2,5%, potrivit unei sinteze a Raportului naţional privind situaţia drogurilor 2017, elaborat de Agenţia Naţională Antidrog.
Conform raportului remis AGERPRES, pe locuri fruntaşe se situează consumul de cocaină/ crack şi LSD – câte 0,7%, ecstasy – 0,5%, ciuperci halucinogene – 0,4%, heroină, amfetamine şi ketamină – câte 0,3%.
"În ceea ce priveşte fumatul, exceptând consumul experimental, care se stabilizează la pragul de 62%, consumul recent şi cel actual înregistrează cele mai ridicate valori din ultimii 12 ani de când este aplicat acest studiu, 40% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani menţionând că a fumat în ultimul an şi în ultimele 30 zile", se arată în raport.
Se poate observa o creştere a consumului experimental de droguri ilicite, de la 6,6% la 7,6%, dar şi a consumului recent şi a celui actual: de la 2,5% la 4,1%, respectiv de la 1,1% la 1,7%.
"Diferenţele de tendinţă, înregistrate în ceea ce priveşte consumul oricărui tip de drog, respectiv creştere a consumului experimental, a consumului recent şi a celui actual pot fi explicate prin evoluţia consumului de canabis, care, deşi înregistrează cele mai mici valori din Europa, îşi continuă tendinţa ascendentă, dar şi prin revigorarea interesului pentru noile substanţe psihoactive", sunt de părere specialiştii.
Traficul la nivel naţional este caracterizat, în general, de capturi de cantităţi mici de droguri realizate la nivelul străzii, destinate consumului propriu, arată sursa citată.
Astfel, peste 65% din numărul total de capturi reprezintă capturi mai mici de 5 grame, ceea ce reprezintă 0,043% din cantitatea totală de droguri confiscate şi doar 1,95% din numărul total de capturi reprezintă capturi mai mari de 1 kg, ceea ce reprezintă peste 97% din cantitatea de droguri confiscată.
Canabisul rămâne cel mai capturat drog la nivel naţional, fiind evidenţiată în continuare o preocupare pentru cultivarea ilicită a acestuia (52,9% din cantitatea totală de droguri confiscate reprezintă capturi de canabis). Cantitatea confiscată de plante de canabis reprezintă 48,18% din cantitatea totală de droguri confiscată în cursul anului 2016, menţionează raportul.