Acum exact o lună, comuna Crevedia era zguduită de o explozie la o staţie GPL. Cinci oameni au plătit cu viaţa iar zeci de salvatori încă luptă pentru ale lor în spitale.
Oamenii spun că nici până acum nu au fost contactaţi din partea firmei FLAGAZ. Sorin Barbu a rămas fără ambii părinţi după deflagraţia de la staţia GPL. „E dureros. Parcă mai rău îţi face şi când vii aici şi vezi că nu se face nimic. Morţii cu morţii şi viii să se descurce, cam aşa e la noi.”
Sute de staţii GPL s-au ales cu activitatea suspendată după avalanşa de controale. În Tărtăşeşti, localitatea vecină, o staţie care şi-a autosuspendat activitatea după nenorocire revine la vechile obiceiuri, potrivit Observator.
În urma expoziilor din Crevedia, au murit cinci oameni,iar alţi 54 au fost răniţi. 26 dintre ei – salvatori. Astăzi, a fost externat ultimul pacient din spitalele româneşti, iar în străinate mai sunt în continuare cinci răniţi. Cinci dosare penale sunt acum pe masa anchetatorilor, iar patronii firmei care deţine staţia GPL sunt arestaţi preventiv.