După ce a plâns când și-a vândut Dacia, bărbatul din Brașov a primit o veste uriașă. Ce i-a promis noul proprietar al „Steluței” (VIDEO)
Filmarea în care Gheorghiță Alexe a fost surprins cu ochii în lacrimi în momentul despărțirii de bătrâna lui Dacie a strâns peste 280.000 de aprecieri și mii de comentarii. Noul proprietar al mașinii este Gheorghiță Alexe, un colecționar pasionat de automobile retro, care deține 15 Dacii în hala sa din Brașov.
Tânărul din Buzău transformă Dacia într-o bijuterie pentru colecționari în Brașov
Tânărul din Buzău, originar din comuna Vadu Pașii, s-a stabilit în Brașov de ceva timp. Într-un interviu acordat pentru Adevărul, el a povestit cum l-a abordat pe nea Vasile în timpul traficului din Brașov, când acesta se îndrepta cu mașina spre ITP.
@norocelalexebuzduOm care a pus suflet ❤️🙏♬ sunet original – Norocel Alexe Buzdug
„I-am spus să nu o mai ducă, pentru că i-o cumpăr și mă voi ocupa eu de ITP. A spus că nu are de gând să o vândă, că trebuie să vorbească cu familia mai întâi. L-am convins abia după ce l-am dus la hala cu mașini retro pe care le-am achiziționat în timp și a realizat că Steluța, așa cum își botezase Dacia, ajunge într-o colecție deosebită”, a declarat Gheorghiță Alexe pentru Adevărul.
@norocelalexebuzduBuna ziua tuturor!azi am avut placerea vizitei domnului Vasile,la Daciuta lui!acest video sper sa lămurească toate întrebările si suspiciunile!!!si din nou îi mulțumesc domnului ca a întreținut-o atat de bine timp de 34ani!!!Dacia nu se vinde,ea va rămâne in mica mea colecție!!!♬ sunet original – Norocel Alexe Buzdug
O promisiune pentru turul României cu Daciile
În câteva videoclipuri postate joi pe TikTok, chiar nea’ Vasile a povestit cum l-a întâlnit pe Gheorghiță Alexe, noul proprietar al unei Dacii. Cei doi se aflau în trafic pe străzile din Brașov, atunci când tânărul i-a făcut semn să tragă pe dreapta și i-a propus să-i cumpere mașina. Gheorghiță Alexe a anunțat că anul viitor va face un tur al României cu Daciile, iar domnul Vasile „o va conduce pe Steluța sa”, a promis colecționarul.