După ce a fost incoerent în timpul unei ședințe, directorii companiilor lui Elon Musk cred că miliardarul ar consuma droguri
Elon Musk a sosit cu aproape o oră întârziere la o ședință cu toți angajații de la SpaceX, divagând și vorbind incoerent timp de aproximativ 15 minute înainte ca ședința să fie preluată de președintele producătorului de nave spațiale. Directorii companiei s-au arătat îngrijorați că Musk ar putea să folosească droguri puternice, anunță The Wall Street Journal.
Elon Musk folosește ketamină împotriva depresiei
Publicația a relatat că Musk a fost neobișnuit de incoerent atunci când a urcat pe scenă în fața angajaților săi de la SpaceX pentru a discuta despre dezvoltarea prototipului Big Falcon Rocket al companiei, unul dintre directori descriind evenimentul pentru publicație ca fiind „fără sens”.
Președintele SpaceX, Gwynne Shotwell, a fost nevoit să îi ia locul lui Musk și să preia conducerea ședinței, potrivit The Journal.
Consumul de droguri al lui Musk, care include LSD, cocaină, ecstasy și ketamină, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune, se află în centrul unei anchete ample a WSJ, care detaliază modul în care directorii de la mai multe companii ale miliardarului s-au luptat să gestioneze consumul de substanțe și comportamentul neadecvat al acestuia.
Utilizarea de către miliardarul Elon Musk a unor medicamente psihedelice precum ketamina pentru a trata depresia a fost subiect de știri anul trecut.
Consumul de droguri ar putea să-l coste pe miliardar contractele cu statul
Conform WSJ, Linda Johnson Rice, fost director la Tesla, a devenit atât de furioasă din cauza comportamentului miliardarului și a consumului de droguri, încât a decis să nu candideze pentru realegerea sa în consiliul de administrație al producătorului de vehicule electrice în 2019.
Cu toate acestea, avocatul lui Musk, Alex Spiro, a declarat că acesta este „testat în mod regulat și aleatoriu pentru droguri la SpaceX și nu a picat niciodată un test”.
În 2018, Musk a avut probleme cu NASA după ce a fost văzut consumând marijuana în emisiunea Joe Rogan Show. Acest lucru a stârnit îngrijorări cu privire la efectul comportamentului lui Musk asupra companiei și a dus la efectuarea de teste aleatorii de depistare a consumului de droguri pentru personalul SpaceX.
La SpaceX, consumul ilicit de droguri ar putea pune în pericol contractele guvernamentale de miliarde de dolari de care se bucură contractorul din domeniul apărării din cauza reglementărilor federale, informațiile din WSJ despre consumul de droguri al lui Musk pun în pericol aproape 1.000 de miliarde de dolari în active deținute de investitori, aproximativ 13.000 de locuri de muncă și viitorul programului spațial american.