Dumnezeule, a căzut de pe SCHELĂ, chiar la sediul ISU! E știrea NEAGRĂ a momentului
Un muncitor care lucra la reabilitarea sediului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj a fost rănit grav după ce a căzut de pe o schelă, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Florin Chisim, citat de Agerpres.
„Sediul instituţiei noastre se află în lucrări de reabilitare. Vineri, 18 octombrie 2019, unul dintre muncitorii firmei care se ocupa de această lucrare a căzut de pe o schelă şi a suferit leziuni foarte grave. Echipajul SMURD şi medicul care se afla de serviciu au intervenit imediat pentru acordare primului ajutor calificat, ulterior bărbatul fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Târgu-Jiu. Conducerea ISU Gorj a anunţat imediat toate instituţiile competente care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment”, a precizat Florin Chisim.
Şantierul a fost închis de inspectorii de muncă până la asigurarea condiţiilor conform normelor de sănătate şi securitate în muncă.
„Inspectorii de muncă cu atribuţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au dispus sistarea imediată a activităţii în şantier, ca urmare a producerii unui grav accident cu incapacitate temporară de muncă, constatându-se, în timpul verificărilor din teren, că schelele pe care lucrau angajaţii sunt neconforme”, a menţionat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, Neli Matei.