Helmuth Duckadam s-a întâlnit cu Donald Tusk la Sibiu: I-am dat o pereche de mănuşi, un tricou cu Steaua din ’86, cu Donald Tusk nr. 1, şi o pălincă făcută de mine (VIDEO)

Publicat: 08 05. 2019, 22:41
Foto: European Council

După ce președintele Consiliului European, Donald Tusk, a uimit toată audiență prezentă acum 4 luni la Ateneul Român printr-un discurs în limba română în care a cerut românilor să apere valorile fundamentale ale democrație precum a apărat Duckadam cele 4 penalty-uri din finala de la Sevilla, cei doi au avut ocazia miercuri să se întâlnească la Sibiu.

Portarul care a adus Stelei trofeul Cupei Campionilor Europeni a povestit, apoi, cum i-a făcut cei doi au făcut schimb de cadouri și a avut ocazia să îi mulțumească pentru discursul susținut la Ateneu.

„A fost un moment deosebit, cel în care Donald Tusk m-a invitat să ne cunoaştem la Sibiu într-un moment atât de important. Pentru mine şi familia mea va rămâne ceva deosebit. Întâlnirea a decurs mai mult decât plăcut.

După ce ne-am strâns mâna, m-am adresat cu „domnule preşedinte, vreau să vă mulţumesc pentru discursul de la Ateneu”. Mi-a spus că ne adresăm cu Donald şi Helmuth.

Am făcut schimb de cadouri. Am vrut să i-l trimit pe al meu printr-o televiziune, dar el mi-a spus că nu, să ne întâlnim pe 8 mai, la Sibiu, vreau să te cunosc, şi dacă vreau sa îi dau ceva, să îi dau personal.

I-am dat o pereche de mănuşi, le-a încercat, i-au fost bune, un tricou cu Steaua din 86, cu Donald Tusk nr. 1, şi o pălincă făcută de mine. Mi-a oferit o pălincă, puţin mai slabă, a recunoscut şi el, din oraşul dânsului, şi o carte cu Uniunea Europeană cu semnătura dumnealui.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Am aflat după acel discurs că şi el a jucat fotbal, nu la un nivel foarte mare, dar că e un pasionat al fotbalului. Poate de aceea în discursul său am fost şi eu inclus. Cu siguranţă a văzut partida de la Sevilla.

Am discutat despre fotbal, vreo jumătate de oră, am aflat că e fan al FC Barcelona şi era dezamăgit de partida de aseară că s-a calificat Liverpool.

Dupa jumătate de oră am simţit nevoia să mă retrag, ştiu câte probleme are pentru pregătirea zilei de mâine, mi-a spus că i-ar face plăcere să stea mai mult să vorbim despre fotbal.

Dacă s-a putut ca Helmuth Duckadam să se întâlnească cu preşedintele Consiliului European cred că totul e posibil. Important e să ne propunem mult mai mult ca să realizăm ceva”, a declarat Helmuth Duckadam, pentru Digi24.

În discursul său din cadrul ceremoniei de la Ateneul Român din momentul preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, Tusk a vorbit de marii sportivi ai româniei.

”Aş vrea să fac un apel la români să apere. Vreau să apere în România fundamentele civilizaţiei noastre politice, libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia, să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la Sevilla în finala Cupei Campionilor” a fost mențiunea lui Tusk despre Duckadam.