DSVSA Mehedinți: Listeria în mâncarea servită elevilor la şcoală
Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au depistat, în urma probelor efectuate, listeria în mâncarea servită elevilor din şcolile din judeţul Mehedinți.
„La materia primă ne-a ieşit listeria în şuncă”
„S-a depistat în materia primă, din cele cinci eşantioane luate, în două s-a confirmat prezenţa listeriei, şi în produsul finit, din cele şapte probe luate de la furnizor, două au ieşit pozitive, precum şi la cele patru şcoli unde au fost problemele sesizate, din probele prelevate toate au ieşit cu prezenţa listeriei. Au fost paste, suc de roşii şi şuncă presată, dar nouă la materia primă ne-a ieşit listeria în şuncă. Pasul ulterior este să trimitem la tipizare la Bucureşti. A ieşit în materia primă şi automat şi în produsul finit”, a declarat joi, 26 septembrie, pentru Agerpres, directorul DSVSA Mehedinţi, Ionuţ Mări.
Activitatea firmei distribuitoare este suspendată
Acesta a mai spus că activitatea firmei distribuitoare este suspendată până la închiderea anchetei epidemiologice, iar inspectorii DSVSA Mehedinţi au aplicat, în acest caz, amenzi în valoare de 22.000 de lei.
Amintim că, 118 persoane s-au prezentat în unităţile medicale din Mehedinţi şi Dolj, până vineri la ora 12.00, pentru tratament după ce au consumat alimente în şcoli din judeţul Mehedinţi.