Polițiștii de Frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 2.960 de pachete de țigări de proveniență ucraineană. Unele erau ambalate în colete mici și au trecut frontiera cu o dronă și urmau să fie preluate de un cetățean ucrainean.
Drona se îndrepta în localitatea Turț, iar din cauza zgomotului puternic, polițiștii au detectat-o și identificat-o. Mai mul, lângă frontieră se afla o persoană care nu își justifica prezența, conform Ziua de Constanța.
Patrula poliției a observat cum persoana a preluat un colet de mici dimensiuni și a încercat să îl transporte în țară, dar atunci a fost prins de către oamenii legii.
În urma incidentului, cetățeanul ucrainean de 25 de ani a fost reținut timp de 24 de ore și au mai fost descoperite încă două colete mici asupra sa, care conțineu tot țigări ucrainene.
În colete se aflau 960 de pachete de țigări care valorează aproximativ 11.232 lei și au fost confiscate. Polițiștii fac cercetări sub asteptul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Un incident similar a avut loc și la frontiera din Suceava unde s-au găsit 2.000 de pachete de țigări ucrainene, care valorează 23.400 de lei, iar acestea au fost confiscate. Se continuă cercetările pentru a identifica persoanele implicate în acțiunea de contrabandă.