Liviu Dragnea, aproape de sentinţă în cazul angajărilor fictive din Teleorman: DNA anunță că SRI a furnizat informații în dosar (VIDEO)

Liviu Dragnea, aproape de sentinţă în cazul angajărilor fictive din Teleorman: DNA anunță că SRI a furnizat informații în dosar (VIDEO)
Foto: Inquam Photos/ George Calin

Mari emoţii, marţi, pentru Liviu Dragnea. Liderul PSD ar urma să se prezinte în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde vor avea lor pledoariile finale în dosarul în care este acuzat de instigarea la abuz în serviciu privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman.

La termenul trecut, magistraţii au admis o cerere a avocaţilor şi au solicitat DNA să spună dacă a existat o cooperare cu SRI în instrumentarea acestui dosar.

Sprijinul SRI în dosar a constat în „furnizarea de informaţii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni. Aceste informaţii nu au fost folosite ca probe şi nu au stat la baza actului de sesizare a instanţei de judecată, nefiind aplicabile prevederile deciziei nr. 21/18.01.2018 a Curţii Constituţionale a României” şi „suport tehnic cu punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică”, precizează DNA în răspunsul transmis instanţei supreme.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

„Încuviinţează trimiterea unei adrese la DNA. Dacă a existat o cooperare între cele două instituţii, dacă există şi alte documente aflate în custodia celor două instituţii şi, în caz afirmativ, să ne fie înaintate şi să se comunice în ce a constat, concret, această cooperare în legătură cu instrumentarea dosarului”, a anunţat preşedintele completului, judecătorul Ştefan Pistol.
Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din DGASPC Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei: Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman; Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei; Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al DGASPC Teleorman; Valentina Mirela Marinca, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei; Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare; Constantin Claudiu Balaban, fost şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria; Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, ambele funcţionare în cadrul DGASPC Teleorman; Rodica Miloş (fostă Ogrija, fostă Drăghici), director executiv adjunct al DGASPC Teleorman.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman.

În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei judeţene PSD Teleorman.

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie